vineri, 31 mai 2013

Si tatii au rostul lor

Da? Credeti? 
Cu siguranta DA.

Nu va reamintesc primul moment in care tata isi are rolul sau; asta il stie toata lumea. Dar unii si mai ales unele, au impresia ca rolul tatalui inceteaza in acel moment. Cred ca, o data ajuns acasa, bebe este strict si 100% responsabilitatea mamei. Ea trebuie sa ii dea sa manance ( ar fi de preferat laptic de la mami asa ca in acest caz sunt de acord cu 100%), ea trebuie sa il schimbe, sa ii faca baie, sa il tina in brate, sa il aline, sa se joace cu el....etc. Dar de ce asa? Pentru ca, aud de multe ori,"sotul nu este in stare sa faca lucrurile asa de bine precum le fac eu, sau sotul nu face cum spun eu, sau nu face cum fac eu"...etc.
 Ok! Este de la sine inteles ca nu are dexteritatea unei femei si sunt o gramada de sanse ca bebe sa aibe pampersul pus stramb, o bluza pe dos, pantalonii cu fata in spate sau sosete desperacheate. Dar atata timp cat nu vorbim de un tata iresponsabil care sa scape copilul din brate, sa ii dea lapte la 50 de grade sau sa il inece in cada, nu vad care ar fi problema sa faca si el tot ce face mama. 

La 3 zile dupa ce am nascut am iesit din maternitate. A coborat cu mine o asistenta ce il tinea pe bebe. O aud strigand: Gheorghese? Unde e Gheorghese? Apare sotul si ii intinde copilul. Se incurca in maine ca avea  landou, borseta, chei de la masina dar pana la urma se descurca si ramane cu copilul pana ma intorc eu cu bagajul meu. Asta a fost prima lui experienta cu copilul. Am ajuns acasa cand copilul dormea bustean, TV mergea la un volum mediu iar sotul vorbea in soapta sa nu scoale bebeul.  Seara a urmat schimbat de bebe. Sa fim seriosi, care era diferenta intre mine si el? Crescusem eu cumva vreun copil inaintea lui? Si atunci daca eu pot sa schimb un pampers la un copil, el de ce sa nu poata? Si uite asa, dupa cateva zile sotul meu schimba copilul, ii dadea sa manance, se juca cu el, ii faceam baie impreuna, dar el il tinea. Si nu a fost nici o tragedie. Vreti sa stiti cu cine a cazul copilul din pat prima data? Cu mine in casa. Deci nu mi se pare ca sunt cu nimic superioara lui cel putin in ceea ce privestea partea asta mecanica.

Cand avea Andrei 6  luni, de 3 ori pe saptamana plecam la diverse proceduri anticelulitice. De cele mai multe ori ma intorceam si bebe era spalat, mancat si culcat. O singura data l-am gasit intr-adevar depasit de situatia...cand aproape ca plangeau amandoi. Dar nu a iesit nici un dezastru mondial din chestia asta.
De la 1 an si 3 luni, pentru ca aveam servici seara, il culca tot el cu tot ce presupune asta: masa, baie, somn. Va asigur ca nu a ramas copilul nici nemancat, nici nespalat si nici nedormit. 

Da, poate barbatii nu fac lucrurile chiar 100% ca o femeie dar, daca exista ambitie, incurajare si sustinere le pot face 99%...ceea ce e perfect. Daca sotul stangaci ia copilul in brate si tu urlii la el "vezi ca-i cade capul, nu il tii bine, tine-l asa, fa invers" etc...normal ca a doua oara nu va mai incerca iar in timp va ajunge sa creada ca el nu e in stare si ca tu faci lucrurile cel mai bine. Iar dupa cateva luni, epuizata de toate cele, tot tu vei urla la el: "Nu ma ajuti cu nimic cu copilul asta! Nu mai eu trebuie sa le fac pe toate!" Sincer? Da, numai tu trebuie sa le faci pe toate pentru ca asa meriti!

Cu mult drag sotului meu,


miercuri, 15 mai 2013

Plansul ne elibereaza

Bunicii in special au mania de a opri din plans orice copil. Nu am scris ca au darul sau binecuvantarea sa aduca la tacere nepotelul preferat. Cred ca mai de graba au obsesia de a nu lasa copilul sa planga nici macar o secunda. Aaaaa, ca pe de alta parte iti spun sa nu il mai iei in brate cand plange asta e partea a doua...dar nu am vazut un bunic care sa stea nepasator si bebelul sa se dea de ceasul mortii. Si, daca la inceput este ceva de genul....taci cu mama, a, pardon, bunica, nu mai plange puiule...shiii...., gata, gata... nani nani puisor ...etc, o data cu cresterea copilului ajungem la: nu mai plange ca e rusine, baiat mare si plangi, rade X de tine. Si uite asa, incet incet ni se impregneaza in minte ca a plange este ceva rau si rusinos, este un semn de slabiciune. Ca doar esti barbat...numai femeile plang. Nimic mai eronat.

Am un copil de 1 an si 7 luni care inca nu vorbeste. Tot ceea ce exprima o face prin semne, interjectii si plans. Nu am fost niciodata de acord si nu am aplicat niciodata faza in care copilul este lasat sa planga pe motiv ca e spalat, mancat, schimbat, nu mai are nici un motiv de plans. Mi se pare o ineptie. Nici un copil nu plange fara un motiv. Indiferent daca noi il vedem sau nu, el exista. Pe de alta parte nu i-am spus niciodata copilului sa nu mai planga...intotdeauna l-am incurajat sa se descarce, sa planga atat cat are nevoie. Daca se loveste tare si vrea in brate nu ii zic...Gata, gata, a trecut...hai taci puiule. Nu. intotdeauna ii zic..da, mami, plangi mami, stiu ca doare, plangi. Si sa nu credeti ca va plange 2 ore. Nu, va plange exact atat cat are nevoie ca sa se simta bine. Am facut toate astea instinctiv pana acum cateva saptamani cand am fost la o conferinta cu Otilia Mantelers. Ea mi-a explicat ceea ce facem doar pentru ca asa simteam eu ca e bine.

Imaginati-va copilasul care poarte un saculet cu el in permanenta. Sacul este plin cu sentimente, trairi, senzatii negative sau pozitive. Din cand in cand acest sac devine prea greu si trebuie varsat. Copilul trebuie eliberat pentru a putea acumula noi si noi sentimente. "Varsarea" sacului se poate face prin ras sau plans. Un ras sanatos, un ras de cel putin 15 minute, un ras din tot sufletul si cu tot corpul. Dar, atentie, nu un ras provocat de gadilat. Acela este un ras controlat si nu este neaparat benefic copilului. Sau, partea preferata de copii, prin plans. Un plans sanatos, de lunga durata, un plans neintrerupt, un plans in timpul caruia doar stai langa el si ii spui ca il intelegi, ca il iubesti si ca stii ca ii este greu. Atat. Nu ii oferi apa, nu ii promiti nimic, nu il intrebi nimic. Doar esti acolo pentru el, cu el si langa el. Atat. Iar un plans din asta va face minuni, va elibera copilul de o gramada de stres. Da, stiu ca suna ciudat....cum adica, acum si copii sunt stresati. Da, si copii sunt stresati. Ca nu e stresul cu ratele la banca sau seful de la servici, sunt de acord, dar tot o forma de stres este pentru el momentul in care este pus la olita desi sustine ca nu vrea, este certat din ceva ce poate nu i se pare just, cand mama pleaca la servici si tata sta prea putin acasa, cand vecinul nu ii da nu stiu ce jucarie etc.

In tandemul celor spuse mai sus vreau sa va povestesc intamplarea traita saptamana trecuta. Am avut o perioada grea si foarte foarte obositoare. Asa ca incepand cu miercuri am inceput incet incet sa clachez lucru care, evident, ca se rasfrange si asupra copilului; nu mai am rabdare cu el. Prin urmare joi eram cu nervi la pamant si eu si copilul care devenise din ce in ce mai nervos, nu stia ce vrea, ba ca vrea in pat sa doarma, ba ca vrea jos, ba ca vrea la geam, ba ca vrea apa..sau mai bine zis cauta un motiv sa planga. Si dintr-una in alta  s-a asezat la mine in brate si a inceput sa planga, nu sa urle, nu sa scanceasca...sa planga in adevaratul sens al cuvantului. Ma tinea de gat si plange. Se oprea o secunda, se uita la mine, iar ma lua de gat si plangea. Si ii simteam plansul autentic, plansul pur si eliberator. Nu putea decat sa ii spun: "Da, mami, e greu. Stiu ca e greu". I-am spus de multe ori asta pana am inceput si eu sa plang. Si ne tineam unul pe altul in brate si plangeam amandoi. Am simtit momentul ca pe unul de mare intimitate si apropiere. Brusc s-a oprit si m-am oprit si eu. A cerut la nani. L-am pus la nani si a dormit 2 ore. Eu m-am simtit renascuta si sunt sigura ca si el s-a simtit mult mai bine.

Acum simt cand cauta motive de plans doar ca sa se elibereze. Si sunt mult mai atenta la el sa nu il intrerup sau sa il deranjez. Da, stiu ca suna ciudat, dar are nevoie de asa ceva.

In loc de concluzie.
Plansul e bun. Plansul elibereaza. Nu va mai fie frica sa plangeti. Multumesc Otilia ca m-ai facut sa constientizez si sa controlez ceva ce facem doar instinctiv.


miercuri, 1 mai 2013

"Siguranta" copiilor



In acest post nu mi-am propus sa abordez teme precum siguranta in trafic, la locurile de joaca sau pe strada pentru ca despre asta este plin online-ul. Vreau sa va vorbesc si povestesc din experienta proprie despre siguranta domestica, siguranta in casa.
Vrem, nu vrem copilul isi petrece cea mai mare parte a timpului in casa descoperind sau mai bine zis cotrobaind. In principiu avem doua variante de adoptat. Prima ar fi aceea cu Nu ai voie acolo, nu ai voie dincolo, nu trage aia, nu arunca ailalta, nu desface, nu, nu , nu…etc. Si cea de a doua ar fi aceea in care copilul are acces  cam la tot ce e prin casa.
Prima optiune nu o recomand sub nici o forma. Pe langa faptul ca este daunatoare pentru copil emotional si psihic, va devein un real motiv de stres si pentru mama deoarece perioada in care cauta peste tot, desface, arunca, muta obiectele nu tine cateva saptamani, perioada se intinde cam pana la 2 ani cand deja cunoaste cam tot ce si pe unde se afla si atunci curiozitatea nu ii mai este starnita atat  de usor de o usa  de dulap inchisa.
Cat despre cea ce a doua variant, va rog sa observati ca am spus subliniat faptul ca micutul are acces CAM la tot ce se poate gasi intr-o casa. Din propria experienta va spun ca vor exista cateva locuri in care in care siguranta ii va fi pusa in pericol daca nu se iau masuri suplimentare de protectie. Ca orice om am prin casa o gramada de sertare ( multe dintre ele fara manere) si dulapuri care sunt exploatate cu mare interes in fiecare zi, de parca peste noapte ar veni un spiridus si le-ar umple cu fel de fel de minuni.  Cred ca va este evident ca sunt pro expoatare, dar am fost “obligata ” sa ii restrictionez accesul in cateva locuri pentru ca pur si simplu nu aveam unde sa mut obiectele “periculoase”.

 In baie am un dulapior plin cu detergent, vanish, geluri de dus, substante de curatenie evident toate foarte frumos colorate si atragatoare. Nu am avut incotro si a trebuie sa blochez accesul pentru a-l opri sa le linga  de fiecare data cand intra in baie . In bucatarie cam aceeasi poveste cu masca de la chiuveta unde aveam o gramada de borcane cu conseve, solutie pentru curatat plita. L-am blocat pentru ca mi se pare destul de periculos sa se joace cu sticla mai ales cand lua borcanele si incerca sa le puna pe masa ( masa care inca ii este deasupra capului). Pentru ambele folosesc sistemul de blocare universal.
In dormitor am dulap cu usi culisante in care chiar eu mi-am prins degetele de cateva ori din graba si neatentie.. A fost crunt. Am fost foarte stresata pana am gasit cu ce sa le fac sa nu se mai miste. Tot sistemul universal folosesc. De asta am zis ca este preferatul meu.
Am de asemenea si protectiile pentru prize, dar sincer nu prea le vad rostul. Intr-adevar copilul ne imita in incearca sa bage in priza diverse incarcatoare de la telefon, aspirator dar nu altceva care sa ii puna in pericol viata. Cu toate astea am mers pe principiu paza buna trece primejdia rea, desi mai am unele care nu sunt acoperite...:(
Folosesc si coltarele la masa din sufragerie deoarece obisnuia mult sa mearga in patru labute pe acolo si imi era frica sa nu se ridice cu capul exact in colt. Nu a facut asta niciodata dar cand a alunecat de pe canapea a fost protejat in momentul in care a cazut cu capsorul in coltul de la masa. Financiar consider ca si-au facut treaba daca l-au protejat chiar si o singura data. 
Tot ce am povestit mai sus reprezinta de fapt motivul pentru care comercializez aceste produse. Simt cat de folositoare ne sunt noua, stiu ca le-am gasit destul de greu si stiu ca mi s-au parut scumpe unde le-am gasit la momentul respectiv. 
Nu cred ca este cazul sa luat din fiecare model cate 5 bucati, dar nu uitati totusi sa sunteti responsabili de siguranta copilasului vostru.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Mamici luptatoare

Desi nu prea are legatura cu specificul blogului meu scriu acest post dintr-un singur motiv, pentru a-mi exprima recunostinta, bucuria si mandria de a face parte dintr-un grup pe Facebook, un grup care face minuni, un grup de mamici ( si vreo 2 tatici) care anual lupta pentru o cauza,  grupul MAMICI SI TATICI BRASOV. Din pacate dorinta grupului este de a ramane secret pe FB, dar sunt sigura ca mai multe persoane vor confirma cele spuse. Acest grup despre care vreau sa va povestesc reuseste in permanenta sa aduca o raza de iubire in calea multor oameni, copii sau batrani, oameni mai putini avuti sau pur si simplu uitati de lume.

Ideea de a scrie despre el mi-a venit in urma unui mail in care se lansa o provocare imaginativa, ironblogger. :) Cei de la CineForum ( detalii despre ei  https://www.facebook.com/CineForum.ro) ne intrebau ce am face daca am avea supraputerile lui IronMan? Pentru ce cauza am lupta, pentru iubire, sanatate, sport, pace, dezvoltarea tehnologiei etc. Eu personal as lupta pentru eradicarea abandonului de copii. Cred ca suport orice mai putin copii abandonati care sufera de foame, frig si lipsa de iubire si intelegere. Si totusi acum lupt pentru sanatate, pentru sanatatea a 2 copii care merita o viata mai frumoasa.


 Am venit in Brasov acum 2 ani si jumatate. Nu cunosteam pe nimeni. Dupa 3 luni am ramas insarcinata si minunea mea a vrut sa imi puna bete in roate, asa ca vreo 8 luni de zile nu am iesit din casa. :) Am gasit pe facebook acest grup si am cerut sa ma alatur in ideea de a mai schimba o vorba "scrisa" cu cineva, de a mai afla cate ceva in acest oras in care nu cunosteam mai mult de cateva strazi din centru si 2-3 imprejurul blocului meu. Am fost bine primita atat de cele care administrau cat si de restul. La momentul respectiv, daca imi mai aduc bine aminte grupul avea vreo 500 de membri din care activi  nu cred ca eram mai mult de 50-60. Dar, intotdeauna cand puneai o intrebare primeai cel putin un raspuns, cand aveai nevoie de un umar sa plangi il gaseai.

Datorita unor fete cu inititiva incet incet au inceput sa apara diferite cazuri in care oamenii aveam nevoie de ajutor, fie ca era vorba de un centru de copii abandonati dintr-o localitate vecina, de o familie de oameni sarmani, de copii orfani, de mame decedate la nastere, de copii suferinzi de diferite boli etc, INTOTDEAUNA s-au organizat lucrurile in asa fel incat sa putem ajuta. Din 600 de membri intotdeauna s-au gasit o gramada care sa doneze ceva bani, haine, alimente, rechizite, obiecte de igiena. Intotdeauna cand era vorba de ajutat parca din 500 ne faceam 5000. Recunosc ca primele dati am fost socata, ulterior totul a devenit ca o provocare; oare de data asta ce mai reusim sa facem. La orice eveniment care incepea timid, in cateva ore erau zeci si zeci de replici cu intrebari, raspunsuri, solutii, idei, propuneri.

Cea mai mare provocare a fost anul trecut cand s-a incercat pentru prima data organizarea unui eveniment public dar fara accesul sau ajutorul presei, tv-ului doar, "friend to friend". Si a fost un real succes. Desi initial se anuntasera vreo 70 de persoane, numarul participantilor a depasit 200.

Anul acesta am prins curaj si se organizeaza ceva de anvergura pentru 2 copii ce merita o soarta mai buna.
 Evenimentul IMPREUNA PENTRU EI  sustine "un baietel Andrei de 1 anisor care s-a nascut cu buza de iepure si necesita mai multe operatii si un baietel, singurul din lume care a ajuns la varsta de 17 ani cu aceasta boala - Neutropenia Congenitala Severa Sindromul Kostmann, o boala rara, Sunt 609 cazuri in lume, Theo este cazul cu numarul 609 si este chiar din Brasov. Este o minune si pentru medici, Persoanele care au aceasta boala mor pana la varsta de 2 anisori . Theo lupta! Are nevoie sa ajunga la o clinica din Viena specilizata pe asemenea boala"

Ce se intampla acolo? O serie de mamici harnice si pricepute vor face  bunatati ( dulciuri, pizza, piscotele, saratele), decoratiuni de paste, podoabe, felicitari. Toate vor fi vandute vizitatorilor iar banii vor merge catre cei 2 copii. O serie de firme ofera spre licitatie diferite vouchere cu activitati pentru copii, intretinere corporala, sedinta foto, manichiura, ochelari si lentile, torturi, abonamente la sala de sport sau karate, petreceri pentru copii, analize medicale....nebunieeee.
Mai este o saptamana pana la eveniment si deja sunt anuntate 165 de persoane, in realitate numarul va fi cel putin dublu.

Si poate nu vi se pare nimic extraordinar, dar tinand cont de faptul ca totul este organizat de o mana de mamici cu suflet mare care au reusit sa mobilizeze atata lume pentru acest eveniment, eu zic ca este foarte impresionat. Daca sunteti prin zona sau vreti sa contribuiti cu ceva dati JOIN la eveniment si va asteptam cu mare drag!

Dragele mele mamici luptatoare, va admir pentru tot ceea ce faceti!!! Respectul meu si respectul unei intregi comunitati!!!






luni, 8 aprilie 2013

LUMEA SPUNE NU VIOLENTEI IMPOTRIVA COPIILOR!

Incerc sa ma adun si sa exprim in cuvinte lucrurile pe care le simt. Sunt atat de contradictorii si dureroase. Imi este greu.
O sa incep cu niste cifre, ca sa intelegeti de ce zic ca imi este greu.

"În România anului 2013, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie;63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, iar corecţiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn". 

Informatii preluate de pe www.salvaticopiii.ro.


In Romania anului 2013 cand ai acces la sute de carti, site-uri, bloguri ca sa nu zic de cursuri si workshop-uri in care poti invata cum sa iti educi copilul fara violenta, este inadmisibil asa ceva. Pentru ca eu am curajul sa o spun pe aia dreapta, sunt o gramada de oameni cu un anumit nivel intelectual si social despre care nu ti-ai putea imagina asa ceva si  care totusi isi abuzeaza copiii. Ar fi interesant de facut si o statistica vizavi de aceste cifre si in ceea ce priveste mediul rural sau urban, nivelul de studii sau venitul. Dar cred ca procentele ne-ar uimi cel putin la fel de tare ca partea de mai sus.

Chiar acum cateva zile aveam o conversatie cu cineva din familie care imi spunea ca i-a dat 2 palme lui Andrei la fund ( Andrei are 1 an si jumatate) ca nu s-a inteles cu el in nu stiu ce chestie...si de fapt nici nu imi pasa. Si ca, ar trebui sa incep si eu sa ii mai dau din cand in cand, ca altfel o sa mi se suie in cap. Evident ca mi-a crescut tensiunea numai gandindu-ma ca as putea sa imi lovesc copilul. 
Eu am fost lovita foarte mult cand eram mica si nu vad ABSOLUT nimic BUN rezultat in urma acestui lucru. Nu au ramas decat traume, cicatrici, resentimente...

Daca se poate sa nu "ti se suie copilul" in cap si fara sa il bati sau sa il pedepsesti? O, da, cum sa nu. Dar asta necesita tact, rabdare, empatie, echidemnitate din partea parintilor. Din pacate de multe ori asta lipseste. Ca parinte, in momentul in care nu esti in stare sa iti revendici autoritatea in fata copilului prin propriu exemplu, prin stapanire de sine, prin incredere in copil, ce faci? Iti iei copilul la bataie! Orice parinte normal la cap ar spune ca si-ar da si inima ( la propriu) pentru copilul lui, atunci cum sa il iei la bataie? Cum sa il lovesti? Cum sa ii provoci durere? Ca sa invete ca nu ar voie sa se joace cu nu stiu ce obiect? INADMISIBIL.


De ce ziceam sentimente contradictorii? Pentru ca, in toata energia asta negativa pe care o simt acum,  sunt profund impresionata de intiativa celor de la Salvati Copii care a lansat in data de 19 martie 2013 campania "Copii fara etichete"O CAMPANIE PENTRU CONȘTIENTIZARE ȘI SCHIMBARE SOCIALĂ PENTRU A COMBATE VIOLENȚA ÎMPOTRIVA COPIILOR, o campanie de mare anvergura si speram cu rezultate spectaculoase.

Mesajul cheie transmis este prin această campanie este: Îi ajutăm pe copiii noștri să devină Oameni Mari, dacă îi creștem fără etichetele educaționale tradiționale: bătaie, umilință, jigniri, stigma pe criterii sociale sau etnice


Intregul comunicat il gasiti aici http://www.salvaticopiii.ro/comunicat_mapa_campanie.pdf 

Indemnul meu ca MAMA si COPIL in acelasi timp este sa nu mai etichetati copii si sa deschideti ochii si inima catre un dialog echidemn!






















miercuri, 3 aprilie 2013

Despre mita...




Aud adesea in jur: hai sa mergem acasa ca iti dau bomboane, daca te imbraci iti dau ceva dulce, daca mananci tot iti cumpar nu stiu ce
Lasand la o parte subiectul dulciuri si nocivitatea lor asupra copiilor, mergem catre restul problemei, dupa parerea mea cel putin la fel de grava. Aceasta "mita" pe care le-o dam copiilor pentru a face ce spunem noi, este nu numai o jignire la adresa lor, dar pur si simplu ne insulta propria inteligenta. Pe termen mediu si lung efectele acestei practici sunt dezastruoase.
 Pe de o parte ganditi-va ca acum merge "smecheria" cu o jumatate de bomboana, 2 biscutiti. Cu timpul se va trece la jumatate de ciocolata, o masinuta, 2 ore la desene, 50 de lei etc, cred ca ati prins ideea. Cum vi se pare? Va place metoda, daca duci gunoiul iti dau 10 lei? 
 Si din toate astea ce iese? Iese un copil care crede ca pentru a face ceva, mai trebuie sa primeasca intai rasplata, complet eronat in viata de zi cu zi, un copil care speculeaza orice i se cere, cerand ceva in schimb, pentru ca asa a fost invatat si crede ca asa se face, un copil fara pic de responsabilitate. 
Si, daca va ganditi, ca merge macar din cand in cand, nu e chiar asa pentru ca devine intai de toate o obisnuita pentru noi. Si totusi de ce facem asta? Pentru ca suntem comozi si nu vrem sa ne complicam cu o o posibila scena in care copilul nu vrea sa plece din parc, sau nu vrea sa stea sa ii pui pampers-ul. Cunosc mamici care chiar sustin in gura mare..."nu am ce sa fac, fara mita nu pot sa o controlez". Pai vezi, deja recunosti asta. Daca acum nu o poti controlo, cam ce o sa se intample peste cativa ani? Crezi ca atunci o sa poti? Va las pe voi sa decideti.

luni, 1 aprilie 2013

Copiii coopereaza neconditionat


Copiii coopereaza. Si ca sa ma fac si mai bine inteleasa va mai spun o data: copiii coopereaza neconditionat, cel putin pana la o anumita varsta. De ce fac asta? Pentru ca asta le este natura, asa sunt facuti sa fie.
Si acum or sa imi sara in cap 99% dintre mamicile care citesc acest blog. Cum coopereaza? Ca eu il strig la masa si el fuge pe usa? Ca eu ii spun sa se culce si el arunca pernele pe jos? Ca eu ii spun sa faca in olita si el face fix in mijlocul sufrageriei? Da, si atunci coopereaza, dar nu cu ceea ce i se spune ( cuvintele rostite) ci cu ceea ce este in spatele lor. Eu il strig sa vina la masa si in gand ....iar te strig degeaba, ca oricum nu asculti niciodata. Eu ii spun sa se culce si ma gandesc m-am saturat cat m-ai alergat azi, mai culca-te o data sa fac si eu un dus. Eu ii spun sa faca la olita si in minte mea...numai soacra-mea m-a innebunit cu olita, daca era dupa mine puteai sa mai faci pisu in pampers macar pana la vara.
Cred ca acum m-am facut destul de bine inteleasa. Copiii disting ceea ce este in spatele acelor sunete care ne ies pe gura. Copiii cauta si simt emotia, cauta autenticitatea. Si ii vor raspunde numai acesteia si, da, neconditionat.
Acum o sa va dau 2 exemple concrete. Unul din ele petrecut chiar in seara asta. De fapt asta m-a motivat sa scriu despre cooperarea copiilor acum.
I-am facut baie lui Andrei ( 1 an si jumatate), l-am pregatit de somn si l-am lasat cu tati sa bea laptele si sa se culce. La noi imbracatul dupa baie sau schimbat orice pampers dureaza cam 15-20 de minute, timp in care alergam dupa el prin casa ( la propriu si in apartament cu 3 camere). Somnul de seara se face in patul mare din camera lui impreuna cu tata sau cu mama. Patutul probabil are undeva la 200 de grade pentru ca altfel nu imi explic cum de urla din gura de sarpe cand il atinge. Cred ca v-ati facut o parere.
Dupa cum am spus, l-am lasat cu tata, m-am asezat la calculator si dupa 2 minute il aud pe tati cu vocea in soapta: Mami,vino putin. De obicei aud asta dar pe un ton nervos si dupa niste urlete consistente  ale copilului. Chiar nu intelegeam ce s-a intamplat. Tata era cu biberonul aproape gol in mana, fara tetina iar copilul plin de lapte din cap pana in picioare. Evident ca m-a pufnit rasul. Andrei reusise sa impinga tetina in biberon si sa-si toarne laptele in cap. M-am distrat copios, am luat copilul, i-am explicat ca mai facem inca o baitza...mamaaa, ce bucurie. L-am dusat putin, l-am sters, i-am pus pampersul in cada inca. Am ajuns in camera, l-am mai sters putin si in 30 de secunde era imbracat si statea linistit in patut asteptand sa curatam si sa schimbam lenjeria si patura din patul in care urma sa doarma. Copilul a inteles exact ca acum este ceva serios si  a cooperat ca atare.
Alta data, cand aveam aceeasi poveste cu imbracatul  doar ca atunci nu mergea in picioare ci alerga in patru labute, am primit un telefon sa ajung undeva foarte foarte repede. I-am spus lui Andrei foarte serios. „Mami, ma grabesc foarte tare. E important sa ajungem acolo foarte repede. Te rog sa stai sa te imbrac”. La fel, intr-un minut eram imbracat. Copilul a simtit ca vorbesc serios si chiar e important sa ma lase sa il imbrac.
Copiii simt exact ceea ce spui. De asta si vechile probleme: pe mama asculta si pe tata, nu. Sau invers. Tocmai pentru ca unul cere ceva important si e constient de asta, pe cand celalalt mai ca se roaga de el si eventual la Divinitate sa faca ceea ce trebuie.  Imi aduc aminte cand era Andrei foarte mic si incercam sa il invatam cateva locuri in care va urma sa nu aiba voie sa umble multe luni de atunci inainte ( gen calculator si inca 2 dispozitive din astea cu luminite si butonase). Ii spunea scurt Nu, o data, de doua ori, maxim de trei ori, dupa care il luam de acolo. Pe cand tata mai ca se ruga de el si isi cerea scuze ca il deranjeaza de la butonare. Evident ca pe copil il durea fix in pampers de ce spunea tati. I-am spus, daca tu nu te iei pe tine in serios, cum ar putea Andrei sa te ia.

duminică, 31 martie 2013

Si copii au dreptul la intimitate


Am facut o greseala acum 2 zile si de atunci cand si cand imi aduc aminte si imi spun: Da, si copii au dreptul la intimitate. Andrei are 1 an si jumatate si ii place la nebunie sa faca baie. Ma si mir ca vecinii inca nu au reclamat inundatie la noi dupa nici una din sesiunile de piscina din baia noastra. Arunca apa din cada, aproape ca si inoata, da din maini si stropeste tot si pe unde apuca. Nebunie generala. Iar noi, parintii, ne distram copios. Pana acum vreo 3 luni facea si tata baie cu bebe si se distrau teribil.
Joi seara am venit de la servici pornita sa fac o baie calda. Cand am ajuns acasa Andrei era deja in baita intrat de cateva minute. M-am gandit ca ar fi minunat sa fac si eu baie cu el. Nu facusem niciodata si aveam chef sa ma balacesc cu el. Si, uite asa, pe nepusa masa am intrat cu picioarele in baia lui ( si la propriu si la figurat).
Reactia lui Andrei, care inca nu vorbeste, a fost aceea de a ma  impinge si nu intelegeam ce vrea. Dupa ce mi-am schimbat pozitia, gandindu-ma ca nu are loc de mine, a aratat clar ca vrea sa plece din cada. A fost ceva de genul, ori pleci tu, ori plec eu. A iesit dupa 30 de secunde de cand am intrat eu si dupa 2-3 minute de cand intrase el. Mi-a parut rau, evident.
Asta inseamna ca si copii au dreptul la intimitate oricat de mici sunt. Au dreptul sa fie intrebati daca vor sau nu sa le invadezi spatiul intim. Cu siguranta ca daca il intrebam daca vrea sa fac baie cu el mi-ar fi zis, nu si i-as fi respectat dorinta

marți, 26 martie 2013


Cordocenteza

Cordocentezaeste o analiza prea putin cunoscuta sau folosita in Romania. Este vorba de prelevare percutanata de sange ombilical pentru descoperirea unor anomalii morfofetale ce nu pot fi vazute prin ecografii sau nu pot fi diagnosticate in urma amniocentezei. Cordocenteza se poate face incepand cu a 18-a saptamana de sarcina in caz de suspiciune a existentei unor anomalii cromozomiale, tulburari sangvine, izoimunizarii, malformatii sau anemii fetale.
Prin ghidajul ecografic, se face o punctie a cordonului ombilical cu ajutorul unui ac, pentru a colecta o proba de sange fetal. Proba este apoi trimisa la laborator pentru analiza. Rezultatele, un cariotip la limfocitele fatului, in mod normal, sunt disponibile in termen de 72 de ore.
 Cordoncenteza este un test medical care detecteaza anomaliile cromozomiale si unele boli cu foarte mare precizie. Singurul inconvenient este ca nu se pot detecta anomaliile de tub neural.

Desi aceasta analiza se face numai de medici pregatiti in acest sens, exista o serie de riscuri la care se supune atat mama cat si fatul:
*avort ( 2% din cazuri)
*infectii
*ruptura prematura a membranelor 
*sensibilizare RH

Fiind o procedura invaziva este obligatorie o discutie cu medicul ginecolog in care sa iti prezinte exact riscurile si beneficiile pentru a vedea in ce parte inclina balanta.
Toata procedura dureaza aproximativ o ora, desi majoritatea timpului se aloca motitorizarii bebelusului. Se impun aceleasi masuri de asepsie ca si aminocenteza. De asemenea dupa procedura  se recomanda repaos la pat si multa odihna. Pot aparea crampe abdominale sau sangerari. In cazul in care sangerarea este abundenta trebuie mers de urgenta la spital. Anumite clinici si spitale sfatuiesc pacienta sa ramana internata 24 de ore de la interventie.

Cand am fost internata in saptamana 14 am avut in salon doua doamne care au facut aminocenteza doar pentru ca trecusera de 35 de ani. Pe langa faptul ca au dat 1.000 de lei tot stresul provocat de toata aceasta investigatie mi s-a parut ingrozitor. Dupa interventie au stat cu perfuzii mai bine de 8 ore pentru prevenirea contractiilor.  Si ca sa facem o gluma, imaginati-va un salon de spital de stat romanesc cu 3 paturi si toate 3 femeile legate de perfuzii. Da, si eu aveam perfuzii. Restul aventurii vi-l povestesc intr-o alta zi. Ce inseamna sa nu aiba cine sa te ajute si 3 ore sa nu intre o asistenta in salon sa te intrebe de sanatate in conditiile in care toate eram imobilizate. Na, ca nu m-am putut abtine.

duminică, 24 martie 2013

De ce? Sau in loc de introducere

De ce sa fii o mami informata? Pentru ca asta iti da siguranta. Pentru ca astfel vei vedea ca nu trebuie sa fie alb sau negru, poate fi si gri. Pentru ca astfel vei intelege ca nu trebuie sa faci ca bunica, vecina, prietena, pisica, poti face exact asa cum vrei si crezi tu ca e cel mai bine. In definitiv tu esti mama acelei comori pe care o tii in brate si tu stii cel mai bine cum stau lucrurile. Tu stii daca bebe mananca din trei in trei ore sau din jumatate in jumatate de ora, tu stii daca iti este mai confortabil sa nasti natural sau prin cezariana. E corpul tau, e copilul tau, ai capacitatea de decizie 100%. Dar, pentru asta, e bine sa citesti despre ambele variante, sa stii exact ce presupune fiecare dintre ele si apoi sa iei o decizie. Sa poti oricand sa te intorci daca ti se pare ca nu se mai potriveste cu tine sau cu cel mic.
Eu nu o sa iti spun niciodata cum sa faci si ce sa faci. O sa iti spun din experienta mea de mama si din toate cele studiate pana acum, cum stau lucrurile cu ambele variante. O sa iti explic de ce am ales eu o varianta daca a fost bine sau nu pentru mine sau pentru copilul meu. Atat. Restul deciziilor le vei lua singura singurica.