Mamici luptatoare

Desi nu prea are legatura cu specificul blogului meu scriu acest post dintr-un singur motiv, pentru a-mi exprima recunostinta, bucuria si mandria de a face parte dintr-un grup pe Facebook, un grup care face minuni, un grup de mamici ( si vreo 2 tatici) care anual lupta pentru o cauza,  grupul MAMICI SI TATICI BRASOV. Din pacate dorinta grupului este de a ramane secret pe FB, dar sunt sigura ca mai multe persoane vor confirma cele spuse. Acest grup despre care vreau sa va povestesc reuseste in permanenta sa aduca o raza de iubire in calea multor oameni, copii sau batrani, oameni mai putini avuti sau pur si simplu uitati de lume.

Ideea de a scrie despre el mi-a venit in urma unui mail in care se lansa o provocare imaginativa, ironblogger. :) Cei de la CineForum ( detalii despre ei  https://www.facebook.com/CineForum.ro) ne intrebau ce am face daca am avea supraputerile lui IronMan? Pentru ce cauza am lupta, pentru iubire, sanatate, sport, pace, dezvoltarea tehnologiei etc. Eu personal as lupta pentru eradicarea abandonului de copii. Cred ca suport orice mai putin copii abandonati care sufera de foame, frig si lipsa de iubire si intelegere. Si totusi acum lupt pentru sanatate, pentru sanatatea a 2 copii care merita o viata mai frumoasa.


 Am venit in Brasov acum 2 ani si jumatate. Nu cunosteam pe nimeni. Dupa 3 luni am ramas insarcinata si minunea mea a vrut sa imi puna bete in roate, asa ca vreo 8 luni de zile nu am iesit din casa. :) Am gasit pe facebook acest grup si am cerut sa ma alatur in ideea de a mai schimba o vorba "scrisa" cu cineva, de a mai afla cate ceva in acest oras in care nu cunosteam mai mult de cateva strazi din centru si 2-3 imprejurul blocului meu. Am fost bine primita atat de cele care administrau cat si de restul. La momentul respectiv, daca imi mai aduc bine aminte grupul avea vreo 500 de membri din care activi  nu cred ca eram mai mult de 50-60. Dar, intotdeauna cand puneai o intrebare primeai cel putin un raspuns, cand aveai nevoie de un umar sa plangi il gaseai.

Datorita unor fete cu inititiva incet incet au inceput sa apara diferite cazuri in care oamenii aveam nevoie de ajutor, fie ca era vorba de un centru de copii abandonati dintr-o localitate vecina, de o familie de oameni sarmani, de copii orfani, de mame decedate la nastere, de copii suferinzi de diferite boli etc, INTOTDEAUNA s-au organizat lucrurile in asa fel incat sa putem ajuta. Din 600 de membri intotdeauna s-au gasit o gramada care sa doneze ceva bani, haine, alimente, rechizite, obiecte de igiena. Intotdeauna cand era vorba de ajutat parca din 500 ne faceam 5000. Recunosc ca primele dati am fost socata, ulterior totul a devenit ca o provocare; oare de data asta ce mai reusim sa facem. La orice eveniment care incepea timid, in cateva ore erau zeci si zeci de replici cu intrebari, raspunsuri, solutii, idei, propuneri.

Cea mai mare provocare a fost anul trecut cand s-a incercat pentru prima data organizarea unui eveniment public dar fara accesul sau ajutorul presei, tv-ului doar, "friend to friend". Si a fost un real succes. Desi initial se anuntasera vreo 70 de persoane, numarul participantilor a depasit 200.

Anul acesta am prins curaj si se organizeaza ceva de anvergura pentru 2 copii ce merita o soarta mai buna.

 Evenimentul IMPREUNA PENTRU EI  sustine "un baietel Andrei de 1 anisor care s-a nascut cu buza de iepure si necesita mai multe operatii si un baietel, singurul din lume care a ajuns la varsta de 17 ani cu aceasta boala - Neutropenia Congenitala Severa Sindromul Kostmann, o boala rara, Sunt 609 cazuri in lume, Theo este cazul cu numarul 609 si este chiar din Brasov. Este o minune si pentru medici, Persoanele care au aceasta boala mor pana la varsta de 2 anisori . Theo lupta! Are nevoie sa ajunga la o clinica din Viena specilizata pe asemenea boala"

Ce se intampla acolo? O serie de mamici harnice si pricepute vor face  bunatati ( dulciuri, pizza, piscotele, saratele), decoratiuni de paste, podoabe, felicitari. Toate vor fi vandute vizitatorilor iar banii vor merge catre cei 2 copii. O serie de firme ofera spre licitatie diferite vouchere cu activitati pentru copii, intretinere corporala, sedinta foto, manichiura, ochelari si lentile, torturi, abonamente la sala de sport sau karate, petreceri pentru copii, analize medicale....nebunieeee.
Mai este o saptamana pana la eveniment si deja sunt anuntate 165 de persoane, in realitate numarul va fi cel putin dublu.

Si poate nu vi se pare nimic extraordinar, dar tinand cont de faptul ca totul este organizat de o mana de mamici cu suflet mare care au reusit sa mobilizeze atata lume pentru acest eveniment, eu zic ca este foarte impresionat. Daca sunteti prin zona sau vreti sa contribuiti cu ceva dati JOIN la eveniment si va asteptam cu mare drag!

Dragele mele mamici luptatoare, va admir pentru tot ceea ce faceti!!! Respectul meu si respectul unei intregi comunitati!!!

LUMEA SPUNE NU VIOLENTEI IMPOTRIVA COPIILOR!

Incerc sa ma adun si sa exprim in cuvinte lucrurile pe care le simt. Sunt atat de contradictorii si dureroase. Imi este greu.

O sa incep cu niste cifre, ca sa intelegeti de ce zic ca imi este greu.

"În România anului 2013, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie;63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, iar corecţiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului; 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn". 

Informatii preluate de pe www.salvaticopiii.ro.

In Romania anului 2013 cand ai acces la sute de carti, site-uri, bloguri ca sa nu zic de cursuri si workshop-uri in care poti invata cum sa iti educi copilul fara violenta, este inadmisibil asa ceva. Pentru ca eu am curajul sa o spun pe aia dreapta, sunt o gramada de oameni cu un anumit nivel intelectual si social despre care nu ti-ai putea imagina asa ceva si  care totusi isi abuzeaza copiii. Ar fi interesant de facut si o statistica vizavi de aceste cifre si in ceea ce priveste mediul rural sau urban, nivelul de studii sau venitul. Dar cred ca procentele ne-ar uimi cel putin la fel de tare ca partea de mai sus.

Chiar acum cateva zile aveam o conversatie cu cineva din familie care imi spunea ca i-a dat 2 palme lui Andrei la fund ( Andrei are 1 an si jumatate) ca nu s-a inteles cu el in nu stiu ce chestie...si de fapt nici nu imi pasa. Si ca, ar trebui sa incep si eu sa ii mai dau din cand in cand, ca altfel o sa mi se suie in cap. Evident ca mi-a crescut tensiunea numai gandindu-ma ca as putea sa imi lovesc copilul. 

Eu am fost lovita foarte mult cand eram mica si nu vad ABSOLUT nimic BUN rezultat in urma acestui lucru. Nu au ramas decat traume, cicatrici, resentimente...

Daca se poate sa nu "ti se suie copilul" in cap si fara sa il bati sau sa il pedepsesti? O, da, cum sa nu. Dar asta necesita tact, rabdare, empatie, echidemnitate din partea parintilor. Din pacate de multe ori asta lipseste. Ca parinte, in momentul in care nu esti in stare sa iti revendici autoritatea in fata copilului prin propriu exemplu, prin stapanire de sine, prin incredere in copil, ce faci? Iti iei copilul la bataie! Orice parinte normal la cap ar spune ca si-ar da si inima ( la propriu) pentru copilul lui, atunci cum sa il iei la bataie? Cum sa il lovesti? Cum sa ii provoci durere? Ca sa invete ca nu ar voie sa se joace cu nu stiu ce obiect? INADMISIBIL.

De ce ziceam sentimente contradictorii? Pentru ca, in toata energia asta negativa pe care o simt acum,  sunt profund impresionata de intiativa celor de la Salvati Copii care a lansat in data de 19 martie 2013 campania "Copii fara etichete", O CAMPANIE PENTRU CONȘTIENTIZARE ȘI SCHIMBARE SOCIALĂ PENTRU A COMBATE VIOLENȚA ÎMPOTRIVA COPIILOR, o campanie de mare anvergura si speram cu rezultate spectaculoase.

Mesajul cheie transmis este prin această campanie este: Îi ajutăm pe copiii noștri să devină Oameni Mari, dacă îi creștem fără etichetele educaționale tradiționale: bătaie, umilință, jigniri, stigma pe criterii sociale sau etnice

Intregul comunicat il gasiti aici http://www.salvaticopiii.ro/comunicat_mapa_campanie.pdf 

Indemnul meu ca MAMA si COPIL in acelasi timp este sa nu mai etichetati copii si sa deschideti ochii si inima catre un dialog echidemn!

Despre mita...

Aud adesea in jur: hai sa mergem acasa ca iti dau bomboane, daca te imbraci iti dau ceva dulce, daca mananci tot iti cumpar nu stiu ce. 

Lasand la o parte subiectul dulciuri si nocivitatea lor asupra copiilor, mergem catre restul problemei, dupa parerea mea cel putin la fel de grava. Aceasta "mita" pe care le-o dam copiilor pentru a face ce spunem noi, este nu numai o jignire la adresa lor, dar pur si simplu ne insulta propria inteligenta. Pe termen mediu si lung efectele acestei practici sunt dezastruoase.

 Pe de o parte ganditi-va ca acum merge "smecheria" cu o jumatate de bomboana, 2 biscutiti. Cu timpul se va trece la jumatate de ciocolata, o masinuta, 2 ore la desene, 50 de lei etc, cred ca ati prins ideea. Cum vi se pare? Va place metoda, daca duci gunoiul iti dau 10 lei? 

 Si din toate astea ce iese? Iese un copil care crede ca pentru a face ceva, mai trebuie sa primeasca intai rasplata, complet eronat in viata de zi cu zi, un copil care speculeaza orice i se cere, cerand ceva in schimb, pentru ca asa a fost invatat si crede ca asa se face, un copil fara pic de responsabilitate. 

Si, daca va ganditi, ca merge macar din cand in cand, nu e chiar asa pentru ca devine intai de toate o obisnuita pentru noi. Si totusi de ce facem asta? Pentru ca suntem comozi si nu vrem sa ne complicam cu o o posibila scena in care copilul nu vrea sa plece din parc, sau nu vrea sa stea sa ii pui pampers-ul. Cunosc mamici care chiar sustin in gura mare..."nu am ce sa fac, fara mita nu pot sa o controlez". Pai vezi, deja recunosti asta. Daca acum nu o poti controlo, cam ce o sa se intample peste cativa ani? Crezi ca atunci o sa poti? Va las pe voi sa decideti.

Copiii coopereaza neconditionat

Copiii coopereaza. Si ca sa ma fac si mai bine inteleasa va mai spun o data: copiii coopereaza neconditionat, cel putin pana la o anumita varsta. De ce fac asta? Pentru ca asta le este natura, asa sunt facuti sa fie.

Si acum or sa imi sara in cap 99% dintre mamicile care citesc acest blog. Cum coopereaza? Ca eu il strig la masa si el fuge pe usa? Ca eu ii spun sa se culce si el arunca pernele pe jos? Ca eu ii spun sa faca in olita si el face fix in mijlocul sufrageriei? Da, si atunci coopereaza, dar nu cu ceea ce i se spune ( cuvintele rostite) ci cu ceea ce este in spatele lor. Eu il strig sa vina la masa si in gand ....iar te strig degeaba, ca oricum nu asculti niciodata. Eu ii spun sa se culce si ma gandesc m-am saturat cat m-ai alergat azi, mai culca-te o data sa fac si eu un dus. Eu ii spun sa faca la olita si in minte mea...numai soacra-mea m-a innebunit cu olita, daca era dupa mine puteai sa mai faci pisu in pampers macar pana la vara.

Cred ca acum m-am facut destul de bine inteleasa. Copiii disting ceea ce este in spatele acelor sunete care ne ies pe gura. Copiii cauta si simt emotia, cauta autenticitatea. Si ii vor raspunde numai acesteia si, da, neconditionat.

Acum o sa va dau 2 exemple concrete. Unul din ele petrecut chiar in seara asta. De fapt asta m-a motivat sa scriu despre cooperarea copiilor acum.

I-am facut baie lui Andrei ( 1 an si jumatate), l-am pregatit de somn si l-am lasat cu tati sa bea laptele si sa se culce. La noi imbracatul dupa baie sau schimbat orice pampers dureaza cam 15-20 de minute, timp in care alergam dupa el prin casa ( la propriu si in apartament cu 3 camere). Somnul de seara se face in patul mare din camera lui impreuna cu tata sau cu mama. Patutul probabil are undeva la 200 de grade pentru ca altfel nu imi explic cum de urla din gura de sarpe cand il atinge. Cred ca v-ati facut o parere.

Dupa cum am spus, l-am lasat cu tata, m-am asezat la calculator si dupa 2 minute il aud pe tati cu vocea in soapta: Mami,vino putin. De obicei aud asta dar pe un ton nervos si dupa niste urlete consistente  ale copilului. Chiar nu intelegeam ce s-a intamplat. Tata era cu biberonul aproape gol in mana, fara tetina iar copilul plin de lapte din cap pana in picioare. Evident ca m-a pufnit rasul. Andrei reusise sa impinga tetina in biberon si sa-si toarne laptele in cap. M-am distrat copios, am luat copilul, i-am explicat ca mai facem inca o baitza...mamaaa, ce bucurie. L-am dusat putin, l-am sters, i-am pus pampersul in cada inca. Am ajuns in camera, l-am mai sters putin si in 30 de secunde era imbracat si statea linistit in patut asteptand sa curatam si sa schimbam lenjeria si patura din patul in care urma sa doarma. Copilul a inteles exact ca acum este ceva serios si  a cooperat ca atare.

Alta data, cand aveam aceeasi poveste cu imbracatul  doar ca atunci nu mergea in picioare ci alerga in patru labute, am primit un telefon sa ajung undeva foarte foarte repede. I-am spus lui Andrei foarte serios. „Mami, ma grabesc foarte tare. E important sa ajungem acolo foarte repede. Te rog sa stai sa te imbrac”. La fel, intr-un minut eram imbracat. Copilul a simtit ca vorbesc serios si chiar e important sa ma lase sa il imbrac.

Copiii simt exact ceea ce spui. De asta si vechile probleme: pe mama asculta si pe tata, nu. Sau invers. Tocmai pentru ca unul cere ceva important si e constient de asta, pe cand celalalt mai ca se roaga de el si eventual la Divinitate sa faca ceea ce trebuie.  Imi aduc aminte cand era Andrei foarte mic si incercam sa il invatam cateva locuri in care va urma sa nu aiba voie sa umble multe luni de atunci inainte ( gen calculator si inca 2 dispozitive din astea cu luminite si butonase). Ii spunea scurt Nu, o data, de doua ori, maxim de trei ori, dupa care il luam de acolo. Pe cand tata mai ca se ruga de el si isi cerea scuze ca il deranjeaza de la butonare. Evident ca pe copil il durea fix in pampers de ce spunea tati. I-am spus, daca tu nu te iei pe tine in serios, cum ar putea Andrei sa te ia.