miercuri, 15 mai 2013

Plansul ne elibereaza

Bunicii in special au mania de a opri din plans orice copil. Nu am scris ca au darul sau binecuvantarea sa aduca la tacere nepotelul preferat. Cred ca mai de graba au obsesia de a nu lasa copilul sa planga nici macar o secunda. Aaaaa, ca pe de alta parte iti spun sa nu il mai iei in brate cand plange asta e partea a doua...dar nu am vazut un bunic care sa stea nepasator si bebelul sa se dea de ceasul mortii. Si, daca la inceput este ceva de genul....taci cu mama, a, pardon, bunica, nu mai plange puiule...shiii...., gata, gata... nani nani puisor ...etc, o data cu cresterea copilului ajungem la: nu mai plange ca e rusine, baiat mare si plangi, rade X de tine. Si uite asa, incet incet ni se impregneaza in minte ca a plange este ceva rau si rusinos, este un semn de slabiciune. Ca doar esti barbat...numai femeile plang. Nimic mai eronat.

Am un copil de 1 an si 7 luni care inca nu vorbeste. Tot ceea ce exprima o face prin semne, interjectii si plans. Nu am fost niciodata de acord si nu am aplicat niciodata faza in care copilul este lasat sa planga pe motiv ca e spalat, mancat, schimbat, nu mai are nici un motiv de plans. Mi se pare o ineptie. Nici un copil nu plange fara un motiv. Indiferent daca noi il vedem sau nu, el exista. Pe de alta parte nu i-am spus niciodata copilului sa nu mai planga...intotdeauna l-am incurajat sa se descarce, sa planga atat cat are nevoie. Daca se loveste tare si vrea in brate nu ii zic...Gata, gata, a trecut...hai taci puiule. Nu. intotdeauna ii zic..da, mami, plangi mami, stiu ca doare, plangi. Si sa nu credeti ca va plange 2 ore. Nu, va plange exact atat cat are nevoie ca sa se simta bine. Am facut toate astea instinctiv pana acum cateva saptamani cand am fost la o conferinta cu Otilia Mantelers. Ea mi-a explicat ceea ce facem doar pentru ca asa simteam eu ca e bine.

Imaginati-va copilasul care poarte un saculet cu el in permanenta. Sacul este plin cu sentimente, trairi, senzatii negative sau pozitive. Din cand in cand acest sac devine prea greu si trebuie varsat. Copilul trebuie eliberat pentru a putea acumula noi si noi sentimente. "Varsarea" sacului se poate face prin ras sau plans. Un ras sanatos, un ras de cel putin 15 minute, un ras din tot sufletul si cu tot corpul. Dar, atentie, nu un ras provocat de gadilat. Acela este un ras controlat si nu este neaparat benefic copilului. Sau, partea preferata de copii, prin plans. Un plans sanatos, de lunga durata, un plans neintrerupt, un plans in timpul caruia doar stai langa el si ii spui ca il intelegi, ca il iubesti si ca stii ca ii este greu. Atat. Nu ii oferi apa, nu ii promiti nimic, nu il intrebi nimic. Doar esti acolo pentru el, cu el si langa el. Atat. Iar un plans din asta va face minuni, va elibera copilul de o gramada de stres. Da, stiu ca suna ciudat....cum adica, acum si copii sunt stresati. Da, si copii sunt stresati. Ca nu e stresul cu ratele la banca sau seful de la servici, sunt de acord, dar tot o forma de stres este pentru el momentul in care este pus la olita desi sustine ca nu vrea, este certat din ceva ce poate nu i se pare just, cand mama pleaca la servici si tata sta prea putin acasa, cand vecinul nu ii da nu stiu ce jucarie etc.

In tandemul celor spuse mai sus vreau sa va povestesc intamplarea traita saptamana trecuta. Am avut o perioada grea si foarte foarte obositoare. Asa ca incepand cu miercuri am inceput incet incet sa clachez lucru care, evident, ca se rasfrange si asupra copilului; nu mai am rabdare cu el. Prin urmare joi eram cu nervi la pamant si eu si copilul care devenise din ce in ce mai nervos, nu stia ce vrea, ba ca vrea in pat sa doarma, ba ca vrea jos, ba ca vrea la geam, ba ca vrea apa..sau mai bine zis cauta un motiv sa planga. Si dintr-una in alta  s-a asezat la mine in brate si a inceput sa planga, nu sa urle, nu sa scanceasca...sa planga in adevaratul sens al cuvantului. Ma tinea de gat si plange. Se oprea o secunda, se uita la mine, iar ma lua de gat si plangea. Si ii simteam plansul autentic, plansul pur si eliberator. Nu putea decat sa ii spun: "Da, mami, e greu. Stiu ca e greu". I-am spus de multe ori asta pana am inceput si eu sa plang. Si ne tineam unul pe altul in brate si plangeam amandoi. Am simtit momentul ca pe unul de mare intimitate si apropiere. Brusc s-a oprit si m-am oprit si eu. A cerut la nani. L-am pus la nani si a dormit 2 ore. Eu m-am simtit renascuta si sunt sigura ca si el s-a simtit mult mai bine.

Acum simt cand cauta motive de plans doar ca sa se elibereze. Si sunt mult mai atenta la el sa nu il intrerup sau sa il deranjez. Da, stiu ca suna ciudat, dar are nevoie de asa ceva.

In loc de concluzie.
Plansul e bun. Plansul elibereaza. Nu va mai fie frica sa plangeti. Multumesc Otilia ca m-ai facut sa constientizez si sa controlez ceva ce facem doar instinctiv.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu