Copiii fara etichete

duminică, 31 martie 2013

Si copii au dreptul la intimitate


Am facut o greseala acum 2 zile si de atunci cand si cand imi aduc aminte si imi spun: Da, si copii au dreptul la intimitate. Andrei are 1 an si jumatate si ii place la nebunie sa faca baie. Ma si mir ca vecinii inca nu au reclamat inundatie la noi dupa nici una din sesiunile de piscina din baia noastra. Arunca apa din cada, aproape ca si inoata, da din maini si stropeste tot si pe unde apuca. Nebunie generala. Iar noi, parintii, ne distram copios. Pana acum vreo 3 luni facea si tata baie cu bebe si se distrau teribil.
Joi seara am venit de la servici pornita sa fac o baie calda. Cand am ajuns acasa Andrei era deja in baita intrat de cateva minute. M-am gandit ca ar fi minunat sa fac si eu baie cu el. Nu facusem niciodata si aveam chef sa ma balacesc cu el. Si, uite asa, pe nepusa masa am intrat cu picioarele in baia lui ( si la propriu si la figurat).
Reactia lui Andrei, care inca nu vorbeste, a fost aceea de a ma  impinge si nu intelegeam ce vrea. Dupa ce mi-am schimbat pozitia, gandindu-ma ca nu are loc de mine, a aratat clar ca vrea sa plece din cada. A fost ceva de genul, ori pleci tu, ori plec eu. A iesit dupa 30 de secunde de cand am intrat eu si dupa 2-3 minute de cand intrase el. Mi-a parut rau, evident.
Asta inseamna ca si copii au dreptul la intimitate oricat de mici sunt. Au dreptul sa fie intrebati daca vor sau nu sa le invadezi spatiul intim. Cu siguranta ca daca il intrebam daca vrea sa fac baie cu el mi-ar fi zis, nu si i-as fi respectat dorinta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu